Suspină trist un copac,
Că şi-a piedut frunza cea crudă,
Coroana galbenă atârnând
Aproape de pamânt s-apleacă.
Şi stoluri de păsari se adun ,
Sa işi ia ,,adio'',,,rămas bun".
Dar câte veacuri pe sub frunza lui se ascund?
Căci sub coroana sa cea mare,
Au crescut neamuri si popoare ,
Aşa a vrut soarta sa fie ,
Ca azi copacul sa nu-nvie.
Şi spre durerea tuturor ,
El moare lin şi-ncetisor.
Degeaba plângi pădure dragă,
Degeaba plangi tu ca o mamă,
Ca fiul tău de mult fălos ,
Acum e palid si sfios.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu