.Roşeaţa razelor de soare se întrepătrunde cu albastru văzduhului .Încetul cu încetul lumina dispare.Acum cerul este o pânză cusută cu stele.Totul este amorţit.Oamenii se aşează în patul lor aşteptînd momentul când vor adormii,dar eu nu vreau să adorm.Cum să vreau să dorm ,dacă abia acum ,,m-am trezit''?În timpul zilei totul se întâmplă prea repede,e prea multă grabă ,e prea mult zgomot,dar acum...acum e linişte.Deşi stau întinsă în pat ,cu capul pe pernă mă simt la fel de liberă ca o pasăre ce zboară printre nori.Acum nu mai am nimic de făcut.Nu mai simt presiune,sunt aşa cum vreau eu să fiu.Mintea îmi zboară departe.Sunt în camera mea,şi totuşi călătoresc în întregul univers.Deşi mai sunt doar câteva minute până când genele mi se vor îngreuna aşa de tare încât nu voi mai avea de ales şi voi cădea într-un somn profund, simt că am tot timpul din lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu